– articol de Steven van Breemen
Celebrul biolog german și columbofil Dr. Arno Meyer din Hamburg, Germania, mi-a permis să iau câteva note interesante din jurnalul său de porumbei:
24 iulie:
„Astăzi îmbarcăm pentru ultima cursă a porumbeilor maturi, la 700 km. Ora 2, dau hrana finală celor 14 porumbei care urmează să participe (șase văduvi și opt femele văduve). Nu li se dă altceva decât alune și pot mânca cât vor. Noaptea gușa lor este plină cu mâncare și apă.“
26 iulie:
“Ziua este fierbinte, 28 grade C. Porumbeii au fost eliberați la ora 06.15. Plecarea este slabă și cursa rămâne deschisă mult timp, de la 16.48 la 20.30. Până la ora 20.30 am înregistrat 12 păsări. Nici unul dintre ei nu s-a întors acasă epuizat și nici însetat, în ciuda căldurii. Zece porumbei sunt câștigători de premii și este păcat că primul porumbel nu a ajuns cu șase minute mai devreme. În dimineața următoare, ultimii doi porumbei s-au întors și ei.”
Nu, nu ai citit greșit, acestor porumbei li s-au dat câte alune doreau. Dr. Meyer a dedus logic că ar fi avantajos să oferi alune porumbeilor înainte de a-i îmbarca. Ce anume sunt alunele ? Alunele aparțin grupului de nuci cu cel mai înalt conținut de uleiuri. Farmecul lor este conținutul extrem de ridicat de grăsimi de 47%, combinat cu conținutul ridicat de proteine de 30%. Analiza din tabelul următor o explică mai clar.
Procentele de carbohidrați, grăsimi, proteine și valorile nutriționale sunt exprimate în calorii:
Carbohidrați / Grăsimi / Proteine / Valori nutriționale
Porumb 69 4 10 361
Grâu 69 2 12 351
Mazăre 55 1 23 329
Alune 12 47 30 609
După cum arată tabelul de mai sus, cea mai mare parte din hrana porumbeilor constă în carbohidrați. Sistemul digestiv al unui porumbel transformă carbohidrații din porumb, grâu și mazăre în proteine, care sunt apoi depozitați în mușchii și ficatul păsării sub formă de glicogen. În timpul cursei, glicogenul trebuie transformat în energie în același mod în care în motorul unei mașini, energia pentru deplasarea vehiculului este derivată din benzină. Arderea a 1 gram de glicogen dă porumbelului 4,1 calorii de energie. Ori de câte ori rezervorul de glicogen s-a uscat și porumbelul nu a ajuns în crescătorie, acesta începe să-și ardă proteinele din corp, care au aceeași valoare de ardere de 4,1 calorii. Porumbelul își folosește propriii mușchi, în acest proces pierzând în greutate și, în cazuri extreme, poate veni acasă doar pene și oase.
Ar fi fost mult mai bine dacă în timpul acestor curse de maraton un porumbel ar fi avut suficientă grăsime pentru arderi. Dacă, înainte de a fi îmbarcat, i s-ar fi oferit furaje bogate în grăsimi, în loc de furaje normale care au un conținut scăzut de grăsimi. Dacă s-ar făcut acest lucru, porumbelul nu ar fi fost forțat să-și folosească mușchii; ar fi venit acasă în stare excelentă, deoarece în loc de proteine, avea grăsimi disponibile pentru energie. De asemenea, ar fi avut nevoie de mai puține grame de grăsimi, deoarece grăsimea are o valoare de ardere mult mai mare decât carbohidrații și proteinele. Un gram de grăsime oferă unui porumbel 9,3 calorii, ceea ce reprezintă 2,33 ori mai multă energie. Știați că o mașină de curse de Formula 1 nu folosește benzină obișnuită, ci un combustibil cu o putere mult mai mare?
Pentru a le oferi porumbeilor niște grăsimi suplimentare, unii crescători îi hrănesc cu mai mult porumb (4% grăsime) și fulgi de ovăz (7% grăsime). Și din același motiv la sfârșitul sezonului, când porumbeii sunt în aer toată ziua în timpul marilor curse de maraton, alți crescători își hrănesc păsările cu semințe bogate în ulei, cum ar fi floarea-soarelui (28%), semințe de in (34%), semințe de cânepă (32%) și rapiță (42%). Semințele cu conținut ridicat de uleiuri nu sunt doar o delicatesă pentru porumbei, ci sunt mult mai importante de atât. Când sunt în joc victoriile în curse deosebit de dificile, ele ar putea deveni factorul decisiv, deoarece ajută păsările să-și mențină forma și greutatea lor corporală, chiar și în condiții extrem de dificile.
Cercetătorii din Marea Britanie au demonstrat că hrana bogată în grăsimi are ca rezultat o îmbunătățire a performanței, mai ales atunci când hrana este amestecată cu 5% ulei de porumb. Dar, să ne întoarcem la alune, combustibilul de primă clasă pentru motoarele de curse ale porumbeilor noștri. Alunele sunt rotunde sau puțin alungite, acoperite cu o piele subțire, maro. Când îndepărtați pielea, miezul de culoare albă se separă în două jumătăți. La distribuitorul de furaje puteți cumpăra alune, întregi sau în jumătăți. Ca și în cazul altor furaje cu care un porumbel nu este familiarizat, este nevoie de ceva timp pentru a se obișnui cu alunele. Cel mai bun moment pentru introducerea lor este iarna, în general, fără probleme. Chiar și după doar câteva zile păsările încep să aleagă arahidele dintre restul semințelor, de parcă ar încerca să spună crescătorilor că nu au mâncat niciodată ceva mai delicios. Chiar și cea mai timidă pasăre poate fi învățată să mănânce din mână cu ajutorul alunelor. Un crescător inteligent are întotdeauna o mână de alune în buzunar. De asemenea, se pare că alunele reprezintă cea mai bună metodă de a readuce porumbeii tineri în crescătorie.
Crescătorii care-și hrănesc porumbeii cu alune ar trebui să țină cont de faptul că acestea depășesc cu mult alte furaje în valoare energetică: 5,7 grame sunt egale cu 10 grame de amestec obișnuit. Dacă ne-am hrăni porumbeii doar cu alune, le-am putea tăia rațiile în jumătate. Dar este posibil ca porumbeii să supraviețuiască numai cu alune ? Dr. Meyer mi-a vorbit despre un vechi prieten pe nume Eduard Pape din Hamburg, care era muncitor în port, și descărca alune pentru fabricile de petrol. La scurt timp după război, domnul Pape își hrănea deja porumbeii numai cu alune, pentru că le putea obține ușor. Nu le-a dat prea mult, asigurându-se că nu îi supraalimentează și a obținut rezultate excelente la curse, mai ales la cursele mai dificile.
Când administrăm alune, trebuie să ținem cont de faptul că acestea, cu un conținut de proteine de 30%, imediat după soia care are cel mai mare conținut de proteine. Alunele sunt mult mai bogate în proteine decât porumbul, de exemplu, sau grâul. Ca sursă de proteine grase, alunele sunt, de asemenea, hrană ideală pentru porumbeii tineri. Compoziția unei alune este similar cu cel al laptelui de gușă, care constă numai din grăsimi și proteine. Dar alunele sunt scumpe, așa că ar trebui să le oferim doar atunci când sunt necesare.
Dr. Meyer cumpără arahide de la furnizorul său de hrană, le sparge în trei sau patru bucăți, deoarece atunci când oferi alune întregi, porumbeii mai rapizi înghit deja zece alune înainte ca cei mai puțin agresivi, care deseori sunt cei mai buni zburători, reușesc să ia una. Toți porumbeii ar trebui hrăniți cu o cantitate egală din această hrană valoroasă și consideră că acest lucru se realizează cel mai bine cu bucăți mici. El poartă întotdeauna câteva jumătăți de arahide în buzunarul hainei de lucru; le hrănește individual porumbeilor din lotul de reproducție. Preferă porumbeii îmblânziți; părerea lui este că este întotdeauna în interesul unui crescător să aibă o relație bună cu păsările sale.
În timp ce își cresc puii, el oferă părinților mereu flămânzi, pe lângă hrana granulată, 5-10 grame de alune în boxă, mai ales între a 6-a și a 12-a zi, când puii trebuie să treacă de la lapte de gușă la furaje. Un crescător care se obișnuiește să-și cheme puii oferindu-le câteva arahide, va observa ceva destul de interesant: acești porumbei nu vor avea niciodată probleme să intre în crecătorie după o cursă.
În timpul sezonului de curse, cea mai importantă funcție a alunei este de a crește atracția văduvilor către boxe. După ce au fost ținuți afară timp de o oră, ușa se deschide din nou, văduvii abia așteaptă să se întoarcă în boxele lor pentru a afla dacă găsesc câteva bucăți de alune în hrănitoare. După ce s-au hrănit împreună cu ceilalți porumbei, toți stau apoi în propria boxă, așteptând cu nerăbdare să vadă dacă crescătorul își va băga mâna în buzunar pentru a le oferi câteva alune. Acestea sunt momentele cele mai prețioase pentru orice crescător sau iubitor de animale, când trece de la o boxă la alta și întinde mâna cu delicii către porumbei, care sunt smulse de unii, în timp ce alții, cu gâturile întinse, vor fi mai rezervați în timp ce ciugulesc alunele din mână. Acesta este un mod excelent de hrănire individuală. Un porumbel, care se întoarce târziu dintr-o cursă, după ce a trebuit să depună mai mult efort decât vecinul său care a terminat în vârf, primește o rație suplimentară. Crescătorii neatenți trebuie să fie conștienți de faptul că este nevoie de mai mult timp pentru a repune în formă un porumbel uzat care a pierdut în greutate, cu o rație săracă în proteine. Nu vă așteptați de la ei la o performanță de top în weekendul următor.
Văduvii, care s-au descurcat bine într-o cursă, li se oferă doar ocazional alune în prima jumătate a săptămânii. Rația este crescută treptat pe măsură ce săptămâna se apropie de sfârșit. Suntem familiarizați cu văduvii care mănâncă prost și chiar și cu atenție suplimentară din partea crescătorilor. Astfel de păsări se simt mult mai bine atunci când sunt hrănite cu alune bune, gustoase. Este important să verificați câte alune sunt date femelelor văduve, deoarece acestea ar trebui hrănite mai puțin decât masculii văduvi. De câte ori li se permite acestor păsări să-și viziteze boxele, găsesc întotdeauna câteva alune, provocând o creștere a dragostei lor pentru cuib. Pentru că râvnesc atât de mult aceste delicii, devin protectoare agresive a boxelor lor ori de câte ori o vecină încearcă o vizită amoroasă. Dr. Meyer devine mai puțin zgârcit cu alunele seara dinainte de îmbarcare și în ziua îmbarcării. Acest lucru asigură faptul că văduvele au suficientă energie pentru cursă, chiar dacă sunt puțin mai slabe. Deși joacă la văduvie 14 săptămâni la rând, deoarece își hrănește văduvele în acest mod, nu are probleme cu activitatea lesbiană sau cu depunerea ouălor. Văduvele sale sunt, de asemenea, mai fiabile în curse decât văduvii și adesea sunt mai rapide, mai ales când cursa este dificilă.
Când prognozele meteo indică vântul din față, toți participanții primesc o porțiune suplimentară de alune în pregătirea pentru un zbor intens. Dar atunci când este vânt din spate, li se dau alune cu moderație. Dacă se îmbarcă pentru o cursă care implică două nopți în mașina de transport, dr. Meyer le oferă cereale dimineața (bogate în carbohidrați), dar după-amiaza devreme (deci mai este timp să bea), porumbeilor li se oferă alune cât vor să mănânce. Deoarece o porție de alune este egală cu valoarea energetică a două porții pline de furaje uscate, păsările mănâncă de fapt cât pentru două zile. În același timp, dr. Meyer știe că atunci când hrana este oferită în boxe, porumbeii săi nu se vor opri pe câmp pentru a mânca.
Avantajele hrănirii cu multe alune în ziua îmbarcării sunt:
1. La majoritatea transportatorilor de porumbei hrana este aruncată în interiorul boxelor. Există întotdeauna pericolul contaminării încrucișate atunci când păsările mănâncă printre excremente, provocând probleme cu gușa, stomacul sau intestinele. „Porumbeii de alune” nu se supun la acest risc.
2. „Porumbeii de alune” au mai puțină nevoie de apă decât păsările cărora le-au fost oferite rații obișnuite de cereale, deoarece cerealele trebuie să rămână mult timp în gușă, în timp care absorb apa, până când sunt suficient de moi pentru ca mușchii pipotei să poată măcina acest cereale, iar procesul necesită destul de multă energie. Dar băutul este o altă problemă în mașinile de transport, în special în lăzile masculilor. Porumbeii care au cucerit un loc lângă adăpătoare vor apăra viguros acel loc, ceea ce îngreunează accesul celorlalți porumbei însetați.
Alunele nu au nevoie de înmuiere, ceea ce înseamnă că necesită puțină apă și eliberează gușa relativ repede. Deoarece sunt atât de moi, se consumă puțină energie în procesul de digestie. Un alt avantaj este că alunele sunt mult mai rapid digerate decât alte boabe. Sâmbătă dimineață, la începutul cursei, intestinele porumbeilor care mănâncă alune sunt mult mai puțin umplute decât intestinele porumbeilor cărora li s-au oferit boabe cu digestie lentă, vineri. Este, de asemenea, îndoielnic că aceste păsări au reușit să bea suficient în mașina de transport. Din acest motiv, porumbeii care consumă alune au o greutate mai bună. Când vremea este fierbinte, folosiți alune mici înmuiate în apă peste noapte, astfel încât acestea să conțină multă apă și să se digere mai bine.
3. Porumbeii care nu au mâncat altceva decât cereale, ard doar glicogen în călătoria lor spre casă și poate un pic de grăsime, de exemplu, din porumb. Dacă rezerva de energie se termină înainte de a ajunge acasă, acești porumbei vor trebui să-și folosească rezervele corporale ca sursă de energie, ceea ce determină eliberarea de azot, o povară suplimentară pentru organism. „Porumbelul de alune”, alături de glicogenul stocat în mușchi și ficat, are atât de multe grăsimi suplimentare, bogate în energie (9,3 cal / gr), încât îi ajunge pentru mai mult de o zi de curse. Când glicogenul și grăsimile sunt transformate în energie, nu se degajă gaze dăunătoare, ci doar dioxidul de carbon CO2 care este expirat și apă, iar acest lucru este foarte important pentru funcțiile corpului. Chiar și atunci când zborul durează 15 ore, porumbeii bogați în alune, nu trebuie să sufere de dezavantajele arderii propriilor proteine din corp, și astfel să piardă din greutate.
4. Crescătorii care au experiență în hrănirea cu arahide a porumbeilor lor trebuie să fie de acord cu mine că astfel de porumbei suferă mai puțin de sete și chiar și în zilele fierbinți au un aspect mai puțin zdrobit atunci când ajung acasă. Sfatul meu pentru toți cei care au rămas sceptici în timpul citirii acestui articol este să încercați următorul experiment: împărțiți-vă echipa de porumbei în două grupuri. Oferiți alune primului grup și rații normale în celuilalt grup. Sunt sigur că după ce ați analizat rezultatele, v-ați convins.
În concluzie, Dr. Meyer, în poziția sa de biolog, ar dori să facă următoarele observații: persoanele ale căror locuri de muncă implică muncă grea, au o preferință pentru alimentele cu un conținut ridicat de grăsimi, dar nu se îngrașă. Oamenii care trăiesc și muncesc într-un climat rece, precum eschimoșii, sunt capabili să reziste mult mai bine la frig arzând multă grăsime în corp. Păsările de dimensiuni mari, migratoare, cum ar fi gâștele, depozitează cantități mari de grăsimi corporale în lunile de vară, iar arderea acestor rezerve de grăsimi cu energie ridicată le permite în fiecare toamnă să zboare cu succes în lunga călătorie spre sud, spre climatul mai cald. Este o coincidență faptul că aceste păsări par să prefere semințele bogate în grăsimi și să se năpustească asupra alunelor sau semințelor de cânepă??
Păcat că porumbeii noștri nu sunt în măsură să comunice cu noi, pentru că ne-ar fi spus fără îndoială că preferăa foarte mult grăsimile bogate în energie pentru combustie, pentru a-și proteja mușchii, pentru a-și păstra greutatea adecvată și astfel să rămână în formă. A sosit timpul ca fiecare crescător să deschidă ochii, să îndrăznească să compare și apoi să tragă concluziile corecte.
Romanian 
English 
Portuguese 
Polish 
Italian 
